6. America de Sud

 

Începând din anul 1946, un mare număr de legionari din Europa emigrează în Argentina și Brazilia.

Sub impulsul lor s-au constituit în aceste țări asociații de afirmare națională și creștină, care au desfășurat o puternică și perseverentă activitate în slujba luptei de eliberare.

Cel dintâi legionar mort pe pământul noului continent a fost muncitorul Marin Cristea din Buenos Aires, o aleasă figură a Corpului Muncitorilor Legionari.

În 1973 se stinge tot la Buenos Aires comandantul legionar Ionel Roșu, care s-a distins atât în țară cât și în exil prin marea lui credință legionară.

Șeful garnizoanei din Argentina, Nicolae Teban, este autorul unui volum de amintiri legionare, publicat în Colecția „Omul Nou”, și și-a câștigat tot timpul existența muncind la strung.

În Brazilia s-au constituit două comunități legionare, una la Sao Paulo și cealaltă la Rio de Janeiro. Amândouă s-au făcut cunoscute în întreg exilul prin dârzenia cu care au apărat cauza României robite. Atât la Sao Paulo cât și la Rio s-au organizat numeroase manifestații de protest contra opresiunii comuniste din România.

Românii din Brazilia au fost reprezentați printr-o delegație la Congresul Anticomunist Mondial, care s-a ținut la Rio de Janeiro în Aprilie 1975.

 

 

 

  1. Români în drum spre Argentina. Mai 1948
  2.  

  3. Ionel Roșu la spital, puțin timp înainte de a muri. Cu Nicu Iancu și Teban
  4.  

  5. Dr. Cicală
  6.  

  7. Ionel Roșu
  8.  

  9. Mormântul lui Marin Cristea, 1948
  10.  

  11. În atelierul lui Teban din Buenos Aires
  12.  

  13. Legionarii din Brazilia, reuniți la Sao Paulo, 19 iulie 1969
  14.  

  15. Manifestație la 10 mai 1967 la Sao Paulo. Foștii combatanți români depun o coroană la Monumentul Independenței
  16.  

  17. Deputata Dulce Salles Cunha vorbește la 10 mai 1967, solidarizându-se cu popoarele robite
  18.  

  19. Nicu Iancu cu un grup de personalități braziliene ce au asistat la serbare
  20.  

  21. Pomenire victimelor terorii comuniste la Sao Paulo, 11 noiembrie 1973
  22.  

  23. Românii din Sao Paulo cu Arhimandritul Roman Braga, 27 iunie 1970
  24.  

  25. Faust Brădescu și Alexandru Silistreanu în redacția Dacia Rio
  26.  

  27. Nicu Iancu, actualul (1977) secretar al mișcării legionare din exil
  28.  

  29. 13 ani de martiriu românesc. Manifestația românilor din Rio de Janeiro
  30.  

  31. Protestul popoarelor subjugate contre opresiunii bolșevice, 7 iulie 1957
  32.  

  33. Vorbește Dumitru Mihăescu, președintele Casei Române din Rio