VI. MARELE EXIL (1945-1976)

 

Marele exil durează de peste 30 de ani. A început în 8 Mai 1945, data capitulării Germaniei și n-a luat sfârșit nici astăzi, din cauza perpetuării ocupației României de către armatele bolșevice.

În 8 Mai 1945 încetează și existența guvernului național român de la Viena. Ultimul lui sediu este la Alt-Aussee, de unde atât foștii miniștri cât și toți românii aflători aici și ocrotiți de el se împrăștie în diferite puncte din Austria și Germania. Vasile Iasinschi, Generalul Chirnoagă și Prof. Sângiorgiu se retrag la Bad Gastein în Austria. De aici Profesorul Sângiorgiu se refugiază mai târziu în zona engleză din Germania. În Februarie 1946, Vasile Iasinschi și Generalul Chirnoagă sunt arestați de Americani și internați în lagărul Olasenbach, de unde sunt eliberați în Iunie 1947. Vladimir Cristi, împreună cu Prof. Ion Ionică, sunt uciși de niște contrabandiști într-o încercare nefericită de a trece munții din Austria în Italia. Grigore Manoilescu, după o lungă peregrinare prin Germania, reușește să ajungă în Italia și se stabilește la Roma. Corneliu Georgescu dispare fără urmă la Mittersill în Austria și numai în 1951 i se descoperă osemintele în cimitirul aceluiași sat, îngropat ca necunoscut. Fusese și el răpus de un bandit pentru a-1 jefui. Mihail Sturdza, înainte de capitularea Germaniei, se retrage în Danemarca, de unde mai târziu vine la Paris.

Horia Sima, Comandantul Mișcării Legionare, însoțit de Traian Borobaru și Petre Ponta, intră în clandestinitate și timp de șase luni, din Mai până în Octombrie 1945, nu se mai aude nimic de ei. Ei trec din Austria în Germania, străbat pe jos zona americană de la sud la nord, apoi cu bicicletele pătrund în zona franceză, unde se stabilesc la Freiburg. Aici rămân până în Octombrie 1945, când revin în Bavaria și reiau primul contact cu legionarii la Freising. De aici trec din nou în Austria. În 30 Decembrie 1945, Horia Sima, însoțit de Traian Borobaru și de Ion Crivăț, trec în Italia pe înălțimile înzăpezite de deasupra pasului Brennero.

La 1 Ianuarie 1946, Horia Sima e la Roma, unde se întâlnește cu Grigore Manoilescu, Emil Bulbuc și Emil Popa. De aici, cu Traian Borobaru și Emil Bulbuc, coboară, până la Neapole, unde petrec iarna.

În Martie 1946, Horia Sima și Traian Borobaru cad în mâinile poliției franceze la Menton, într-o încercare neizbutită de a trece în Franța pe mare. Poliția franceză îi restituie poliției italiene. După două luni de deținere în închisorile din Ventimiglia și Imperia, sunt internați în lagărul Fossoli, de lângă Carpi, din provincia Modena. În mijlocul celor mai mari primejdii, putând fi recunoscut și denunțat în fiecare moment, Horia Sima reușește să se strecoare neobservat până la eliberare, în 30 Noiembrie 1946.

Schimbându-și identitatea, se stabilește la Florența, unde, împreună cu Alexandru Popovici, petrece toată iarna și primăvara anului 1947. În Iunie 1947, găsește un nou adăpost la Bergamo, în casa contesei Giulia Adelasio, unde locuia Toader Ioraș.

În Iulie 1947 încearcă să treacă din nou frontiera în Franța, de astă dată peste munți, însoțit de Paul Popescu. Expediția se sfârșește tragic. Emil Bulbuc, care voia să-i conducă până la poalele munților, este ucis la Costigliole de Salluzzo, pe malul unui râu, de un bandit. Acesta credea că are de-a face cu niște negustori bogați, când în realitate n-a găsit decât șase mii de lire. Banditul, un tânăr de 19 ani, Mario Colombero, fost partizan, a fost condamnat apoi de Tribunalul din Cuneo.

În sfârșit, în Septembrie 1947, cu un pașaport al Crucii Roșii, Horia Sima reușește să treacă în Franța și se stabilește la Paris.

Din acest moment se încheie perioada clandestinității. Horia Sima iese la suprafață și începe acțiunea de reorganizare a mișcării.