TRAIAN ȘT. POPESCU

 

Inginer. S-a născut la București în anul 1923. Membru al Frăției de Cruce la Liceul Aurel Vlaicu din București.

Aderă la Mișcarea Națională de Rezistență.

Absolvă în 1948 Facultatea de Construcții din București, însă diploma o obține abia în 1969. În paralel, urmează și Academia Comercială.

La 15 mai 1948 este arestat și condamnat la 20 de ani muncă silnică. În perioada 1957-1962, în închisoarea Aiud, a compus fără hârtie și creion versurile și muzica a 20 de lucrări dintre care trei poeme simfonice, pe care le-a repetat până la eliberarea din anul 1964.

Deși absolvent al facultății, a fost obligat să susțină 16 examene de diferență și să repete ultimii doi ani.

Poemele sale simfonice au fost prezentate publicului după 1990.