Profesorul universitar, dir. al Abatorului, Radu Ieftimovici, spulberă legenda comunistă privitoare la "pogromul" de la Abator din Ianuarie 194.

"Primele mistificări privind acest subiect, aparţin ziaristului sovietic Ehrenburg în 1945, (într-o conferinţă la Atheneu), aplaudat de Ion Călugăru, Mihail Sadoveanu, C. I. Parhon, Traian Săvulescu ş.a., dând mână liberă lui Nicolski şi Draghici pentru exterminarea care a urmat. Au continuat cu acuze dl. Sandu David, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Scriitori din Statul Israel, iar dintre români: Marin Preda, Sergiu Nicolaescu ş.a., au colaborat prin scenarii folclorice comuniste acuzând fără dovezi. În anul 1946, procuratura comunistă se ocupa de Abator. Sunt chemaţi toţi medicii şi muncitorii angajaţi la abator în anul 1941. Faptele sunt întoarse pe toate feţele, se caută neapărat vinovaţi sau ţapi ispăşitori, dar nu se găsesc şi procuratura este obligată să închidă dosarul. Dintre cei audiaţi, doar măcelarul Horwat crede în pogrom, însă el nu era angajat al abatorului în 1941. În schimb, tinichigiul Segal, evreu, de bună ţinută morală, prezent acolo în 1941, declară ca nu a existat nici un pogrom. Cel cu declaraţia falsă, măcelarul, după câteva luni a fost numit în postul de director al abatorului. Angajaţii Abatorului Bucureşti, revoltaţi, au semnat o notă de protest împotriva mistificărilor pe aceasta temă în ziarele comuniste. Facsimilul acestui protest a fost înaintat ziarelor "Universul" şi "Dreptatea", dar nu a mai fost publicat deoarece aceste ziare au fost reduse la tăcere" (Zaharia Marineasa - "Pogromul de la Abator", în Almanahul Gazetei de Vest - 1994, pag. 144). Iată, mai jos, dezminţirea angajaţilor de la Abator în anul 1941:

"Subsemnaţii, medici veterinari şi funcţionari ai Abatorului Capitalei, luând cunoştinţă de articolele publicate de ziarele "România Liberă", "Tribuna Poporului" prin care se afirmă că în abatorul Capitalei au fost ucişi ovrei, şi de campania care se duce pe această temă, de natură să discrediteze instituţia şi oamenii ce o servesc, dăm cea mai categorică dezminţire, afirmaţiunilor făcute şi declarăm pe proprie răspundere că faptele enunţate mai sus sunt de domeniul fanteziei". Urmează semnaturile (37)

Facsimilul scrisorii şi semnaturile (pentru cei interesaţi), au fost deja publicate în ziarul "Expres Magazin", Nr. 13, Aprilie 1992 (laolaltă cu declaraţiile prof. univ. Radu Ieftimovici), cum şi în Almanahul Gazetei de Vest - 1994). Documentul în original: vezi arhiva ziarului "Dreptatea".

"În afara acestor dezminţiri, se adaugă argumentul cel mai important care nu poate fi contestat: cartea Martiriul evreilor din România în 1940-1941, cuprinzând documente şi mărturii, editată de Centrul de Studii al evreilor din România în anul 1991, cu un cuvânt înainte al Şefului rabin Moses Rosen, carte care are 327 pagini, din care 16 pagini cu fotografii, şi în care nu se găseşte nici un cuvânt despre existenţa vreunui abator. D-nii Norman Manea, Andrei Pippidi şi istoricul Francisco Veiga (într-o istorie recentă, apărută la editura "Humanitas"), fiind vorba de o denigrare planificată, nu ţin seama de aceste dovezi şi continuă duşmănos cu acuzaţiile asupra unor evenimente care nu au existat. Despre evreii morţi în timpul zisei rebeliuni, acesta fiind un capitol separat, Cartea Neagră, editata în 1946 de Comunitatea evreilor din România, recunoaşte condiţia de beligeranţi, adică cea de luptători a evreilor în răsturnarea regimului legionar şi nu de simple victime ale antisemitismului; numărul evreilor fiind neînsemnat faţă de numărul legionarilor morţi în evenimentele din Ianuarie 1941. Cercetând cu amănunţime evenimentele din timpul zisei rebeliuni, nu vom descoperi nicăieri vreo condamnare adusă vreunui legionar pentru fapta de a fi ucis un evreu, deşi ştim cu toţii că Antonescu s-a luptat mult să descopere o astfel de probă incriminatorie. Se cunoaşte de asemenea că legionarii au fost ocupaţi cu apărarea instituţiilor publice contra loviturii de stat antonesciene; în plus, ca şi în Revoluţia din 1989, ca de altfel în orice situaţii de aceeaşi factură, periferia oraşului, prin elementele ei, îşi aduce o contribuţie violentă şi haotică". (Zaharia Marineasa - ibidem).