CUM A FOST ASASINAT

CORNELIU ZELEA CODREANU

 

(declarațiile plutonierului Sârbu) "Buna Vestire", 9-11-1940

 

"...În zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sărat. Ajunși la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într-o celulă, unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucții asupra modului cum avem să executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang după gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară, în curtea închisorii și fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acesta era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de bancă la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca nici într-o parte, nici în alta. Așa au fost legați 10 legionari într-o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredințat. În mâini aveam ștreangurile. Am pornit. În mașina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncăbești, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s-a dat jos și s-a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit:

– "Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!"

Dar în aceiași clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara mașinii și pășind înăuntru cu revolverul in mână a rostit printre dinți: "Executarea!" La aceasta, jandarmii au aruncat ștreangurile... A fost un muget și un horcăit, întrerupt din adâncul ființei lor, apoi o liniște de mormânt. Cu perdelele trase, mașinile și-au continuat drumul până la Jilava... Când am ajuns, erau orele 7 dimineața. Aici ne așteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu și alții. Groapa era făcută. Trași din mașină, legionarii au fost așezați cu fața in jos și împușcați în spate, pentru a se simula astfel împușcarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncați în groapa comună..."

 

"După moartea lui, ne-am simțit fiecare mai singur.

Cu excepția lui Isus, nici un mort n-a fost mai prezent între cei vii"

(Constantin Noica)

 

NOAPTEA DE SÂNZIENE

 

"Munții pustii, cu piscurile cată

Mâhniți, din cer, în valea de granit,

Ca să-l mai vadă, cel puțin odată,

Viu dacă-i viu sau mort, de-o fi murit...

 

Tu, Țară, – așteaptă cântecele iar

Să se strecoare-n ramuri liniștit

Din răsăritul mare-n asfințit,

De la hotar până-n hotar."

                                                   Tudor Arghezi

 

CORNELIU ZELEA CODREANU:

PREZENT!