LEGIUNEA

ARHANGHELUL MIHAIL

 

                     

   

       GARDA DE FIER

Str. Iacob Negruzzi Nr. 1, Cod 011093, sector 1, București, România

Tel.: 021/223.01.96; 222.52.63; 0722.268.457; fax: 021/2222.571

Email:legionarul@hotmail.com;

 

 

 

Mişcarea Legionar㠖 Scurt Istoric

 

 

 

Legiunea Arhanghelul Mihail, sau pe scurt Mișcarea Legionară (ML), a avut drept cauze ale apariției sale crearea României Mari și modificarea condițiilor politice și economice atât interne cât și internaționale, odată cu terminarea primului război mondial.

 

La începutul anilor ’20, tinerii studenți și adolescenți priveau cu admirație la eroismul părinților, bunicilor, fraților mai mari sau al rudelor apropiate, care luptaseră în război și realizaseră Marea Unire. Totodată, în școli, dar mai ales în familie, se făcea o bună educație religioasă, astfel încât cel puțin 30% din tineret era cu adevărat credincios, creștin‑practicant. Se putea observa că în multe familii spiritul naționalist, al iubirii de țară, era puternic dezvoltat. Nici nu se putea altfel din moment ce părinții își făcuseră cu prisosință datoria în război. Așa că o bună parte din tineret s-a simțit obligată față de neam și Dumnezeu să respecte sacrificiul românilor din timpul primei conflagrații mondiale. Cum? Prin menținerea și dezvoltarea României Mari. Prin înlăturarea cauzelor interne care puteau duce la slăbirea fragedei unități naționale. Prin pregătirea de a înfrunta noile pericole externe ce băteau la granițele țării, în mod special a pericolului comunist ce venea din proaspăta Uniune Sovietică.

*

 Creatorul Legiunii Arhanghelul Mihail a fost Corneliu Zelea Codreanu,(C.Z.C.) numit și Căpitanul. Codreanu s-a născut la 13 septembrie 1899. El provenea dintr-o veche familie de răzeși moldoveni din ținutul Storojineț, nordul Bucovinei. La Iași și la Huși face școala primară, iar între anii 1912-1916 efectuează liceul militar de la Mânăstirea Dealul. Neavând încă vârsta minimă necesară, participă totuși, pentru un scurt timp, alături de tatăl său, la războiul de reîntregire, până când acesta din urmă cade rănit pe front. Între 1917 și 1918 Căpitanul face Școala Militară de Infanterie de la Botoșani. Anii de armată i-au dezvoltat un puternic spirit al ordinii, al disciplinei și al onoarei.

 

În toată țara, dar mai ales în Moldova, acționau o mulțime de agenți comuniști sovietici, infiltrați sau proveniți din Basarabia și Rusia, în marea lor majoritate evrei de origine. Ideile antinaționale, atee și antimonarhice începeau să câștige teren inclusiv în mediile universitare. Având în vedere că ideologia și doctrina comunistă era de sorginte evreiască, iar marii conducători comuniști din acea perioadă erau în totalitate evrei, termenul de „iudeo-comunism” sau „iudeo-bolșevism” a devenit o banalitate. Nu degeaba în Cronica Iudaică (Jewish Chronicle) din 4 aprilie 1919 ce apărea la Londra se afirma:

- „ Este foarte semnificativ conținutul bolșevismului și faptul că atâția evrei sunt bolșevici. Idealul bolșevismului este în concordanță cu multe din înaltele idealuri ale iudaismului”. Și câțiva ani mai târziu, în „The American Bulletin” din 15 mai 1935, rabinul Stephen S. Wise spunea cu nonșalanță: -„ Unii îl numesc Marxism, eu îl numesc iudaism”. Iar în 1939, Harry Waton, în „A program for the Jews and an Answer to All Anti-Semites”( Un program pentru Evrei și un Răspuns către Toți Anti-Semiții), la pagina 148 scria: -„Nu este un accident că Iudaismul a dat naștere Marxismului, după cum nu este un accident că evreii au îmbrățișat imediat Marxismul. Toate sunt în perfect acord cu progresul Iudaismului și al evreilor.” – dar numai în acord cu restul omenirii, nu - adăugăm noi. Așa încât cei care luptau împotriva comunismului luptau practic împotriva unor concepții și a unor oameni politici de origine iudaică și se considerau astfel antisemiți, dar nu din punct de vedere rasist ci din punct de vedere social politic. Totodată, în perioada interbelică, cuvântul de „jidan” folosit în paralel cu cel de „evreu” nu avea conotația depreciativă sau negativă din zilele noastre.

 

Pericolul „importului” de „revoluție roșie” bătea la porțile României. Ungaria, sub stăpânirea evreului comunist Bela Kuhn își trimitea trupele în Ardeal. Armata română a trebuit să ajungă până la Budapesta ca să elibereze țara vecină de bolșevici. Realizând primejdia comunistă, Codreanu convoacă, în martie 1919, pe camarazii săi de școală, în Pădurea Dobrina. Acolo hotărăște să se opună cu toții cu arma în mână unei posibile invazii bolșevice dinspre URSS. În aceeași lună înființează societatea cultural-națională a elevilor liceului din Huși. Societatea va purta numele de „Mihail Kogălniceanu”. În toamnă se înscrie la Facultatea de Drept din Iași. Se înrolează în același timp în „Garda Conștiinței Naționale”, asociație anticomunistă a muncitorului Constantin Pancu sub conducerea căruia Codreanu începe o puternică activitate antibolșevică:

- sparge în 1920 grevele comuniste ale muncitorilor de la Regia Monopolurilor din Iași și de la Atelierele C. F. R. – Nicolina și pune la loc tricolorul românesc care fusese aruncat și înlocuit cu drapelul comunist. În acea perioadă, portul armelor era permis, iar comuniștii dețineau arme, existând permanent pericolul izbucnirii unei răzmerițe.

- în toamna anului 1920, în urma agitațiilor comuniste, Senatul Universității din Iași decide deschiderea noului an universitar fără slujba religioasă tradițională. Corneliu Zelea Codreanu se decide să intervină singur, iar în ziua începerii cursurilor încuie porțile Universității. Deși este dovedit de numărul mare al studenților comuniști, în urma gestului său, conducerea Universității decide deschiderea cursurilor la o dată ulterioară, cu slujba religioasă.

 

Corneliu Zelea Codreanu se implică în mișcarea studențească, iar în 1919 este ales președinte al Societății Studenților în Drept din Iași. Prin acțiunile sale și ale colegilor se realizează în mai 1922 “Asociația Studenților Creștini” în locul “Centrului Studențesc din Iași”. Își ia licența în drept la 22 iunie 1922, iar în toamnă pleacă în Germania la doctorat.

 

La 10 Decembrie 1922 studenții din întreaga țară declară grevă generală. Motivele:

-        starea de mizerie a studenților români;

-        numărul mic de locuri în universități pentru ei în raport cu locurile ocupate de evrei; în timpul războiului, tinerii iudei nefiind cetățeni români, nu au fost înrolați în armată; și astfel s-au înscris în facultăți în număr mare pe locurile rămase libere după plecarea tinerilor români pe front; când aceștia din urmă s-au întors acasă, au constatat că nu își pot începe sau continua studiile, locurile lor fiind ocupate; în multe facultăți numărul de studenți mozaici îl depășea pe cel al românilor;

-        insultele și provocările colegilor „jidani” la adresa celor creștini și români(la Cluj mediciniștii iudei refuzaseră să facă disecție și pe cadavre evreiești-doreau numai pe cadavre de români).

 

Căpitanul se întoarce repede în țară și organizează mișcările studențești din Iași. În 4 martie 1923 ia ființă în Aula Universității din Iași „Liga Apărării Naționale Creștine” având ca președinte pe profesorul A.C. Cuza. Codreanu este însărcinat cu organizarea L.A.N.C. pe întreaga țară. La 26 martie 1923, aproape pe ascuns și în urma presiunilor exercitate din exterior, Parlamentul modifică art. 7 din Constituție, dând din oficiu cetățenie deplină tuturor evreilor aflați pe teritoriul patriei, în pofida faptului că mulți nu știau bine limba română, intraseră clandestin în țară, erau agitatori comuniști infiltrați și promotori ai schimbării violente a ordinii sociale și ai dezmembrării României. Căpitanul îndeamnă studențimea la manifestări de protest. Au loc nenumărate ciocniri cu poliția. Corneliu Codreanu este arestat pentru prima oară dar după 7 zile i se dă drumul, justiția negăsindu-i nici o vină. Urmează mai multe interziceri ilegale din partea guvernanților a unor congrese studențești.

 

În fața nenumăratelor abuzuri și a violențelor grave la care au fost supuși din partea autorităților, în luna octombrie a anului 1923, Corneliu Zelea Codreanu împreună cu Ion Moța, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Leonida Bandac, Tudose Popescu și Vernichescu iau hotărârea să pedepsească pe vinovații principali care au prigonit studențimea și au trădat interesele țării în favoarea evreilor. Ei fac o listă cu cei mai compromiși miniștri și cu cei mai corupți bancheri evrei, pe care urmau să îi suprime chiar dacă asta ar fi însemnat și moartea atentatorilor. Vernichescu trădează, iar grupul este arestat și închis la închisoarea Văcărești; la scurt timp, Ilie Gârneață se predă de bună voie autorităților alături de ceilalți arestați. În timpul detenției, tinerii se rugau la o icoană a Arhanghelului Mihail- de aici a și provenit denumirea de „Legiunea Arhanghelul Mihail” a organizației pe care Căpitanul o va crea peste 4 ani.

Tot în închisoare, Căpitanul pune bazele „Frăției de Cruce”, organizație a tinerilor școlari naționaliști.

 

În decembrie, Manciu este trimis la Iași ca prefect de poliție, pentru a distruge mișcările studențești. Este mituit din plin și de mafia evreiască din zonă. Încep marile persecuții și violențe împotriva tinerilor români din Universitatea Iași.

 

În anul 1924, după un răsunător proces, „Văcăreștenii”- cum mai era cunoscut grupul arestat pentru complot- sunt achitați. Sentința este primită cu un mare entuziasm de către populație. În vara aceluiași an, Căpitanul deschide la Ungheni prima tabără de muncă voluntară din Europa cu scopul construirii unui cămin pentru studenții din Iași. Prefectul Manciu ordonă și participă la maltratarea și schingiuirea studenților ce participă la tabără. Deși se fac plângeri la București și se cere demiterea lui Manciu și trimiterea lui în judecată pentru abuz de putere, acesta este decorat de către stat și toți polițiștii care au luat parte la schingiuirea studenților sunt înaintați în grad.

 

Studentul Comârzan îl dă în judecată pe Manciu pentru loviturile primite și îl are drept avocat pe Corneliu Zelea Codreanu.

În timpul unei ședințe a procesului, Manciu, împreună cu alți polițiști se repede asupra Căpitanului ca să îl asasineze. Acesta ripostează în legitimă apărare și îl împușcă mortal. Este arestat, și astfel începe unul dintre cele mai celebre procese ale epocii interbelice din România. Peste 19.300(!!!) de avocați se oferă din oficiu să îl apere pe Căpitan. În final, Corneliu Zelea Codreanu este declarat nevinovat.

 

La 14 iunie 1925 Căpitanul se căsătorește cu Elena Ilinoiu, la Crâng, lângă Focșani. La nuntă au participat peste 80.000 de persoane. Ceremonia a fost filmată, dar autoritățile au confiscat atât filmul cât și copia și le-au ars. În septembrie pleacă în Franța pentru continuarea doctoratului în drept. Stagiul în străinătate este întrerupt de revenirea în țară pentru participarea la alegerile generale din mai 1926, unde Corneliu Zelea Codreanu candidează la Focșani pe listele L.A.N.C., dar datorită șicanelor la care este supus din partea autorităților nu este ales. Pleacă din nou în străinătate. În mai 1927, a doua zi după luarea doctoratului, Căpitanul revine în patrie, căci L.A.N.C.-ul se despărțise în două. Refuză să țină partea vreunei grupări și la 24 iunie 1927, ora 10 seara, înființează împreună cu ceilalți „văcărășteni” Legiunea Arhanghelul Mihail, pe scurt Mișcarea Legionară(ML). Cu această ocazie dă celebrul ordin nr. 1:

- „ Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca șef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici”.

 

 Așa a luat ființă primul „cuib” de legionari. El este un grup între 3 și 13 oameni sub comanda unui Șef. Cuibul se conduce după șase legi: a disciplinei, a muncii , a tăcerii, a educației, a ajutorului reciproc și a onoarei. Cu timpul, cuibul a devenit elementul de bază al Mișcării Legionare. Au mai fost înființate totodată cuiburi de doamne sau domnișoare denumite cetățui, precum și “Frății de Cruce”. Ele reuneau tineri până la 18 ani.

Lupta pe care începe să o ducă ML este atât împotriva comunismului cât și a mizeriei și imoralității politice din țară.

 

În perioada interbelică, abuzurile din partea guvernanților erau la ordinea zilei. Corupția era în floare. Afacerile veroase care ruinau încet dar sigur țara se înmulțeau de la o lună la alta. Alegerile se făceau cu bâta. Mii de oameni erau maltratați și chiar omorâți în timpul campaniilor electorale. Cenzura, perchezițiile ilegale și confiscările de tot felul erau aplicate nonstop. Doar Justiția civilă mai avea un grad de independență. Iată ce spune Căpitanul despre toamna anului 1928: „...după asalturile îndârjite ale național-țărăniștilor, care au amenințat cu „violenț㔠și „revoluție”, Partidul Liberal s-a prăbușit. Național‑țărăniștii, după 8 ani de lupte, învingeau. Dar în curând vor fi o decepție pentru toată țara. Vor începe să fure, la fel ca și liberalii. Vor începe să fac㠄afaceri scandaloase”, la fel ca și liberalii. Vor începe a „teroriza” cu jandarmii și chiar împușca pe adversari sau pe cei ce-și vor manifesta nemulțumirile, la fel ca și liberalii. Își vor crea bancherii lor, la fel ca și liberalii. Dar mai ales vor fi sub sugestia necontenită a finanței internaționale căreia vor începe să-i cedeze, rând pe rând, contra unor împrumuturi pe ani, pe zeci de ani, bogăție după bogăție românească.”

 

Dar încetul cu încetul Mișcarea Legionară s-a extins în toată țara. A început să publice reviste și cărți. Prima revistă a purtat numele de „Pământul strămoșesc”. S-au înființat șantiere și tabere de muncă legionare unde elevii, studenții și oamenii de toate categoriile își aduceau aportul prin efort fizic și intelectual la ridicarea de cămine studențești și culturale, școli, biserici, drumuri, poduri, precum și la reparații de clădiri de tot felul și ajutorări de persoane nevoiașe. S-au ridicat în 10 ani de la înființarea ML, între altele, peste 5 biserici, 7 cămine culturale și studențești, 2 mânăstiri, 4 case parohiale. În anul 1937, la zece ani de la înființare, ML avea 1 milion de membri. Nu de puține ori legionarii au fost maltratați în timpul lucrărilor de către jandarmi sau polițiști și în ciuda tuturor protestelor făcute către oficialități, acuzați erau tot studenții. Democrația din România interbelică era o vorbă goală.

 

Anul 1928 este cel al eforturilor financiare: se cumpără o camionetă și se începe comerțul legionar. Tinerii doreau să dea un exemplu de activitate comercială cinstită și benefică pentru societate. În următorul an se înființează Senatul Legionar. „Un for condus de oameni de peste 50 de ani, intelectuali, țărani sau muncitori, care au trăit o viață de mare corectitudine, au dat dovadă de credință în viitorul legionar și de înțelepciune”(C.Z.C.)

 

În vara lui 1930 Căpitanul încearcă crearea unei organizații care să cuprindă orice grupare, partid sau asociație ce dorea să lupte împotriva comunismului. Din ea urma să facă parte și ML. Numele noii organizații: „Garda de Fier”. Dar la ea nu au aderat decât legionarii, celelalte grupări politice preferând să se țină deoparte și să lase greutatea luptei antibolșevice pe umerii Mișcării. Astfel, Garda de Fier și Legiunea Arhanghelul Mihail s‑au suprapus. Garda de Fier a devenit doar un alt nume al ML.

 

Tot în anul 1930, un student macedonean, Beza, încearcă să-l împuște pe ministrul Anghelescu care dăduse o lege considerată defavorabilă pentru macedoneni. Deoarece asupra studentului s-au găsit manifeste ale Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu a fost arestat și închis la Văcărești, cu toate că nu avea nici o vină în cele ce s-au întâmplat.

În timp ce era transportat cu dubița la închisoare, Codreanu face cunoștință cu grupul macedonenilor arestați în cazul Beza, care vor deveni cu timpul elemente de frunte ale Mișcării Legionare. Despre acest moment istoric Căpitanul spune: „Vom lupta pentru Neamul nostru întreg, din Pind și până dincolo de Nistru”

La procesul care a urmat, Corneliu Zelea Codreanu este achitat.

La 30 decembrie 1930, un tânăr licean, Dumitrescu-Zăpadă, indignat de injuriile proferate de ziarul Adevărul la adresa Legiunii, încearcă să-l asasineze din inițiativa proprie pe directorul acestui ziar.

În urma unei puternice campanii de presă desfășurate împotriva legionarilor, în ziua de 2 ianuarie 1931, Consiliul de miniștri a adoptat în urma unui raport prezentat de Ion Mihalache, o decizie prin care Legiunea Arhanghelul Mihail eradizolvată. Decizia era ilegală. Cu această ocazie, Codreanu și câțiva din colaboratorii săi cei mai apropiați sunt închiși din nou, fiind confiscate toate arhivele și interzise ziarele și revistele Mișcării.

Începe un lung proces împotriva ML. El este câștigat de către legionari în toate instanțele, inclusiv la Curtea de Casație. Deci, guvernul acuza pe nedrept tinerii numai pentru ca aceștia din urmă să nu le facă concurență politică și să nu le dea peste cap planurile de îmbogățire frauduloasă.

 

Alegerile din aprilie 1931, datorită persecuțiilor, nu dau câștig de cauză legionarilor. Simbol electoral al ML a fost gardul:

 

 



 

 


                                                                          

            El va rămâne de-a lungul timpului ca simbol oficial al Legiunii Arhanghelul Mihail. Semnificația lui este dată de cealaltă denumire a ML și anume, Garda de Fier: un gard împotriva expansiunii comunismului.

La doar 20 de zile după alegerile generale din 1931, un mandat de deputat din județul Neamț a fost declarat vacant. Căpitanul candidează și este ales deputat.

La începutul anului 1932, prin moartea ministrului de justiție Constantin Hamangiu, în județul Tutova a fost eliberat un nou loc de deputat. Alegerile au fost fixate pentru 17 martie. La 9 ianuarie, echipele de legionari au început să străbată județul din sat în sat, mergând pe jos peste dealuri și prin zăpada foarte mare.

Dorind să arate deosebirea dintre Legiune și celelalte partide, dar și datorită lipsei mijloacelor materiale, Corneliu Zelea Codreanu, recurge la o metodă propagandistică inedită, nemaiîntâlnită până atunci. Astfel, el a propus legionarilor o măsură eroica și anume un marș de 300 de kilometri de la București la Bârlad. Acest marș a fost realizat în zece zile de către o echipă de legionari condusă de Mihail Stelescu.

Guvernul a dat ordin autorităților de a opri propaganda desfășurată de legionari, iscându-se adevărate bătălii cu jandarmii. Astfel, echipele de legionari au fost arestate, bătute și eliberate în cele din urmă de către camarazi.

Considerându-i pe legionari tulburători ai ordinii publice, în martie 1932, guvernul Iorga - Argetoianu pronunță a doua dizolvare ilegală a Gărzii de Fier și fixează noile alegeri pentru 17 aprilie. Totuși, candidaturile depuse nu au mai putut fi anulate, iar Mișcarea Legionară câștigă al doilea loc de deputat.

După căderea guvernului Iorga-Argetoianu, în iunie 1932, în noua campanie electorală în care legionarii sunt atacați de bande armate național-țărăniste, bătuți cu ciomege, și înjunghiați, Mișcarea Legionară câștigă cinci locuri de deputat.

 

În mai 1933 s-a constituit “Echipa Morții”, apariția acesteia având loc într-o perioadă în care legionarii erau acuzați că sunt falsificatori de bani și că se află în slujba străinilor. Respectivul grup nu era unul de asasini așa cum fals s-a spus de către dușmanii ML, ci unul de propagandă.

Cei care alcătuiau echipa și-au luat denumirea de la decizia lor de a înfrunta pașnic, de a îndura toate loviturile din partea autorităților, chiar și moartea, pentru a răspândi credința legionară.

Membrii echipei, formată din 15 oameni, majoritatea intelectuali, au fost atacați, bătuți și arestați cu toții. Astfel, încă o dată cei care trebuiau să apere legea au încălcat-o, iar cei care au fost supuși abuzurilor au fost trimiși în judecată, bineînțeles, tot pentru tulburarea ordinii publice. Procesul are loc la Arad și se încheie cu o nouă achitare, acesta fiind și momentul în care Garda de Fier se extinde la scara întregii țări.

 

Subsecretarul de stat de la Interne, Armand Călinescu, ordonă jandarmilor să atace și să desființeze tabăra de muncă de la Vișani, unde peste 200 de legionari construiau un dig împotriva apelor Buzăului ce distrugeau regulat culturile țăranilor. Cum politicienii nu fuseseră capabili să-i ajute pe țărani, nici nu au dorit să-i lase pe alții să o facă. Legionarii din tabără sunt maltratați și umiliți într-un mod oribil. Căpitanul, în scrisoarea de protest adresată Primului Ministru Vaida-Voevod spune:

„În sfârșit, în ziua de luni, 10 iulie, au sosit în Vișani 200 de tineri, studenți în majoritate. Acolo, în loc de brațele deschise pentru bunele lor intenții, s-au pomenit cu prefectul județului, procurorul, colonelul de jandarmi Ignat, generalul Cepleanu, locotenent de jandarmi Fotea, mai multe sute de jandarmi cu armele întinse, o companie de infanterie cu mitralierele aranjate pentru tragere și cu somațiunea de a părăsi imediat localitatea pe un ton de insultătoare agresivitate cu nimic justificată. În fața acestei situații și a tuturor amenințărilor, cei 200 de tineri s-au culcat la pământ, în noroiul care era de două palme, în cea mai umilă poziție și au început să cânte: „Cu noi este Dumnezeu”. La un moment dat, jandarmii au primit ordin să sară asupra lor. Au sărit mai multe sute și i-au călcat în picioare, strivindu-le piepturile și capetele cu bocancii, tinerii îndurând într-o tăcere de martiri tot acest calvar, fără nici o împotrivire. În fruntea celor care loveau era procurorul Rachieru, colonelul Ignat, care, cu mâna lui, a smuls părul din capul studentului Brumă și locotenentul Fotea, care a lovit cu pumnii în obrajii nevinovați ai bieților copii. La urmă, s-au adus frânghii și toți cei 200 au fost legați cu mâinile la spate în mod barbar și ținuți în această situație, în ploaie, o jumătate de zi. Între timp a sosit preotul Dumitrescu, pe care procurorul l-a întâmpinat cu vorbele: Ce-i cu tine, mă?

– Sunt preot. Am venit să fac slujbă de începerea lucrului.

– Nu ești preot, ești măgar, îi răspunde procurorul. Legați-l imediat cu mâinile la spate.

Preotul a fost și el legat cu mâinile la spate și apoi, împreună cu toți ceilalți, în această situație de umilință, au fost transportați la Râmnicu Sărat și închiși la Legiunea de Jandarmi, unde au fost din nou insultați și chinuiți oribil de procuror, jandarmi și polițiști. Unii au fost scoși leșinați din camerele acelea de chin sau din pivnițele în care erau aruncați și apoi bătuți cu râncile.

După patru zile de chinuri, au fost puși în libertate, negăsindu-li-se nici o vină. Alții, prinși pe drum înspre Vișani, au fost închiși la Buzău și Brăila, de unde au fost trimiși, de asemenea cu mâinile legate, acasă. Mai sunt 15 care până astăzi, sâmbătă, n-au sosit încă. Vin pe jos de la Buzău la București, din post în post, de patru zile, nemâncați, insultați și pălmuiți

Guvernul condus de Vaida-Voevod a trebuit să demisioneze spre sfârșitul anului 1933.

 

Încă dinainte de venirea sa la putere, I.G. Duca, la presiunile lui Titulescu și a cercurilor iudeo-masonice franceze, și-a luat angajamentul de a dizolva Garda de Fier. În plus, promitea primirea în țară a peste 200.000 de evrei din Galiția și acordarea pe loc a cetățeniei române acestora deși nu știau nici măcar o boabă românește. În schimb, a interzis intrarea în țară a 500 de familii de aromâni(macedoneni) care, în conformitate cu legea, trebuiau să fie primiți. Aromânii, care își vânduseră pământurile și bunurile din Bulgaria pentru a veni în România, țara de origine, erau în acest fel condamnați la moarte, căci asta îi aștepta, dacă se întorceau înapoi, din partea localnicilor bulgari. Astfel, printr-un jurnal al Cons. de miniștri, promulgat la 9 dec. 1933, pentru ca legionarii să nu-și mai poată depune candidatura la alegeri, are loc cea de-a treia dizolvare ilegală a Mișcării. Dizolvarea s-a făcut în ciuda faptului că nici regele, nici Curtea Supremă

de justiție și nici Guvernul nu au fost de acord cu așa ceva.

 

Imediat după publicarea decretului privind dizolvarea Gărzii de Fier, guvernul a trecut la interzicerea presei legionare și arestarea unui mare număr de camarazi, cifra ajungând până la 12.000, iar în decurs de o lună sunt uciși de către poliție 7 legionari. Primul dintre ei, studentul Virgil Teodorescu este împușcat pe la spate în timp ce lipea afișe electorale în Constanța. Asasinul este ridicat în grad de către autorități și mutat în altă regiune. Asemănător s-a întâmplat și în celelalte cazuri.

 

Deci, în loc să respecte legea, în calitatea de Prim Ministru pe care o avea, Duca o încalcă în mod barbar și aplică terorismul de stat. S-ar putea raționa, trage concluzia, că dacă Duca, în poziția lui de lider politic al Partidului Liberal, a apelat la crimă și teroare, atunci ideologia și doctrina liberală sunt extremiste și implicit partidul pe care îl reprezintă este unul antidemocratic și periculos pentru societate. Dar ar fi o concluzie falsă. Doctrina liberală, la fel ca și cea legionară nu conține nici un apel la crimă sau terorism de stat. În schimb, asemenea „raționamente”, marea majoritate fondate pe invenții grosolane, s-au aplicat mereu, de-a lungul timpului, asupra ML.

 

În noaptea de 29-30 decembrie 1933, 3 legionari, Nicolae Caranica, Nicolae Constantinescu și Doru Belimace, indignați de fărădelegile săvârșite de I.G. Duca și de suferințele camarazilor lor, fără să primească ordin ci din proprie inițiativă, îl împușcă pe primul ministru la Sinaia și se predau autorităților. În concepția legionară, dacă un camarad încalcă o lege creștinească trebuie să-și ispășească pedeapsa prin canonul pe care îl primește de la preot, iar dacă încalcă o lege a țării trebuie să se predea. Ceea ce s-a și întâmplat în cazul Duca. Nicolae Constantinescu, cel care a tras în primul ministru, a aruncat apoi arma jos, și-a încrucișat brațele și a așteptat minute bune până să fie arestat. Putea să fugă de la fața locului fără să fie prins. Dar a preferat să respecte onoarea legionară. Ei au declarat: „Încălcarea demnității și umilirea fără margini a unei nații sunt și vor fi în veci arse cu fierul roșu”.

 

A urmat un val de arestări abuzive și mai mare: 18.000 de legionari sunt internați în lagăre. Mii sunt bătuți crunt. Peste 300 se internează în spitale în urma schingiuirilor primite, iar 16 sunt omorâți. Printre cei arestați se numără figuri de seamă ai intelectualității române: Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Dragoș Protopopescu, Radu Gyr și alții.

Între 17 martie și 5 aprilie 1934 la Consiliul de Razboi din București se judecă procesul Mișcării Legionare acuzată de complot pentru asasinarea lui Duca. Mișcarea este absolvită în totalitate de orice vină iar cei trei legionari care l-au pedepsit pe primul ministru sunt condamnați la muncă silnică pe viață. Aceștia vor primi numele de Nicadorii.

 

Speriată de evoluția ascendenta a Gărzii de Fier, camarila regală a încercat să-l discrediteze pe Corneliu Zelea Codreanu prin atragerea de partea ei a lui Mihail Stelescu, un foarte vechi camarad. Acesta a pus la cale de două ori câte un complot pentru uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu, care au fost descoperite, fapt ce a dus la excluderea lui Stelescu din ML. Se fac plângeri oficiale la Parchet pentru arestarea și judecarea lui Stelescu.

După eliminarea lui din Mișcare, Stelescu întețește insultele și calomniile la adresa Căpitanului prin publicarea, pe banii guvernului, a unei reviste , “Cruciada Românismului”, în care își desăvârșește jocul murdar.

Stelescu putea scrie orice murdărie în ziarele vremii sau în revista proprie. Asupra Legiunii însă, guvernul aplica cenzura și orice răspuns de apărare devenea practic imposibil.

 

10 foști camarazi de-ai lui Stelescu, se hotărăsc să-l pedepsească pentru a nu mai continua cu posibile atentate și insulte. Ei îl împușcă pe data de 16 iulie 1936. Aceștia vor primi numele de Decemviri, iar 2 dintre ei vor fi condamnați la 10 ani temniță grea, în vreme ce restul au fost condamnați la muncă silnică pe viață.

 

În Spania anului 1936 a început războiul între forțele naționaliste și cele comuniste. Bolșevicii dispuneau de un ajutor impresionant din partea URSS și a partidelor așa zis democratice din Europa. Atrocitățile comise de comuniști împotriva clerului și a populației creștine au îngrozit lumea. Câțiva legionari de frunte, 7 la număr, se hotărăsc să participe la război de partea trupelor lui Franco. În fruntea lor se aflau Ionel Moța și Vasile Marin. Cei doi cad eroic pe data de 13 ianuarie 1937, la Porțile Madridului în localitatea Majadahonda. Reîntoarcerea echipei din Spania și înmormântarea celor căzuți a produs o puternică impresie a în mijlocul populației. La funerarii au participat sute de mii de oameni iar ordinea a fost desăvârșită. A fost cea mai mare manifestare din perioada interbelică, din România. Regele Carol II s-a speriat de simpatia enormă pe care a căpătat-o ML. A încercat o manevră de apropiere prin propunerea adresată Căpitanului de a i se ceda șefia Mișcării în schimbul unui post de prim ministru. Codreanu a refuzat.

 

În timpul campaniei electorale din 1937 autoritățile au utilizat (pentru a câta oară?) extremismul politic pentru a combate „extremismul ML”. Rezultatul democrației: cinci legionari omorâți și sute răniți. Dar, deși asasinați, maltratați și furați masiv la urne, legionarii câștigă aproape 16% din voturi. Regele se simte amenințat în poziția lui de „primul corupt al țării” și decide instaurarea propriei dictaturi în 1938. Schimbă Constituția, desființează partidele politice și creează partidul unic al cărui șef devine. În partidul unic se vor înscrie toți fripturiștii vremii. Printre ei și Nicolae Iorga care va face parte și din guvern. Armand Călinescu ajunge acum prim ministru fiind și ministru de interne. El aplică o represiune cruntă împotriva Garzii de Fier. Peste 80 de legionari sunt omorâți în chinuri groaznice, sute schingiuiți, bătuți și mii încarcerați. Cu toate acestea Căpitanul emite o circulară în care specifică:

- „Deci suntem aruncați din raportul de drept în raportul de Forță. Pe acesta, însă, noi nu-l primim. Noi am înțeles să acționăm în cadrul legii, manifestându-ne credințele noastre.(...)Noi nu voim să întrebuințăm forța. Nu voim să întrebuințăm violența.(...)Lovitură de Stat nu voim să dăm

Conștientizând că totuși nu va putea să-și atingă planurile de preamărire atâta timp cât Corneliu Codreanu este în viață și neînțelegând apelul la nonviolență propus de șeful ML, Carol al II‑lea continu㠄tradițiile” democratice ale țării ordonând lui Armand Călinescu asasinarea Căpitanului. La început i se intentează Căpitanului un simulacru de proces pentru „calomnie” la adresa lui Iorga iar apoi, fiind arestat, este acuzat și de înaltă trădare. În final este sugrumat în noaptea de 29-30 noiembrie 1938 împreună cu Nicadorii și Decemvirii.. Politicienii vremii nu au reacționat în nici un fel. Iorga a afirmat în plin parlament: „ S-a procedat cu stângăcie, domnilor!”

După asasinarea lui Codreanu foarte mulți legionari au fugit din țară, în special în Germania, unde s-a format un comandament.

 

Deja pentru legionari paharul se umpluse. Cei vinovați de asasinatele împotriva Mișcării trebuiau pedepsiți. Greaua misiune și-a asumat-o din proprie inițiativă avocatul Miti Dumitrescu împreună cu alți 8 camarazi. Aceștia nu au reușit să ajungă la Carol II dar l-au împușcat pe Armand Calinescu, au ocupat Radiodifuziunea română, de unde au anunțat pedepsirea celui care a fost călăul atâtor legionari. După aceasta ei s-au predat autorităților conștienți că vor fi torturați într-un mod îngrozitor și omorâți. Ceea ce s-a și întâmplat.

 

În noaptea de 21 – 22 septembrie s-a format un nou guvern condus de generalul Argeșeanu care a avut misiunea de a ordona cele mai cumplite represalii împotriva Mișcării Legionare. În acea noapte, după datele oficiale, au fost omorâți peste 500 de legionari în toată țara. Din fiecare județ trebuiau executați cel puțin 5 legionari. Au fost împușcați în lagărele și închisorile politice, în interiorul caselor sau în curte de față cu familiile. Apoi trupurile au fost expuse în centrele orașelor timp de 3 zile iar elevii de liceu obligați să vină împreună cu profesorii ca să le vadă. Alții, nu puțini, au fost torturați și arși de vii. Iar liderii partidelor politice tradiționale nu au protestat deloc. Se bucurau pe ascuns de dispariția unor concurenți politici. Așa funcționa măreața operă de glorie din perioada interbelică. Nici măcar regimul comunist nu a avut curajul să împuște în public oameni nevinovați, fără să le facă măcar un simulacru de proces.

 

Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în vara anului 1940. Atunci, în urma evenimentelor politice care au avut loc și care s-au soldat cu o nouă configurație europeană, dar mai ales în urma dezmembrării statului național român, Horia Sima, care devenise liderul ML, ia hotărârea de a răsturna regimul carlist. Era singura cale de salvare a României în fața noilor pericole care o pândeau.

 

În seara zilei de 3 septembrie 1940 izbucnește revoluția legionară. Centrele de acțiune sunt: București, Constanța, Brașov, Timișoara, Sibiu, Deva și Alba-Iulia. Cad 8 legionari și sunt răniți alți 40. Cinci jandarmi și polițiști își pierd viața.

 

Pe 6 septembrie Carol al II-lea abdică. Mihai este proclamat rege. Ion Antonescu devine conducător al Statului. Forul legionar îl proclamă pe Horia Sima Comandant al ML.

La 14 septembrie 1940 România este proclamată Stat Național Legionar. Se alcătuiește noul guvern sub conducerea lui Ion Antonescu, iar Horia Sima este numit vicepreședinte al consiliului de miniștri.

 

ML era convinsă că războiul bătea la ușa țării și că numai prin luptă puteau fi recuperate teritoriile pierdute. Pentru ca România să poată face față unui conflict armat ML considera că în fruntea statului trebuia să fie un militar. Așa a ajuns Ion Antonescu la guvernare. Acesta, de unul singur, nu putea să ajungă șeful Statului. El nu era un lider politic și nici nu avea o organizație proprie de acțiune. În timpul revoluției legionare Antonescu se afla cu domiciliu forțat la Mânăstirea Bistrița.

 

Pregătirile de război trebuiau să decurgă în condiții bune. Așa că ML a lăsat în mâna lui Antonescu ministerele ce reprezentau armata, justiția, finanțele cât și serviciile secrete, deși la conducerea lor se afla un dușman mare al legionarilor: Eugen Cristescu. Legionarii au dat astfel dovadă de sacrificiu în plan politic pentru că interesele țării erau mai importante decât cele ale Gărzii de Fier. De fapt niciodată ML nu a avut alte scopuri decât acelea ale patriei. Dar generalul Antonescu nu a fost capabil să înțeleagă așa ceva. El s-a îmbătat cu ideea că a ajuns conducătorul țării datorită unor merite personale deosebite.

 

În două rânduri după detronarea lui Carol II, Horia Sima a propus lui Antonescu desfășurarea de alegeri libere pentru a se respecta opțiunile poporului. Generalul a refuzat. Se temea că intrarea în legalitate deplină i‑ar fi limitat puterile politice. Căci ML se bucura de o imensă popularitate care odată confirmată prin vot nu ar mai fi fost posibil să o conteste așa cum a făcut după desființarea Statului Legionar.

 

În timpul scurtei guvernări legionare (doar 4 luni) corupția a dispărut practic. Deși România era ciuntită și existau în țară un milion și jumătate de refugiați cărora trebuiau să li se asigure toate cele necesare traiului, iar la începutul lunii noiembrie țara a fost zguduită de un devastator cutremur, economia a prosperat. Dintr-un buget deficitar, în numai 3 luni, acesta a devenit excedentar, caz unic în istoria contemporană a țării. Multe miliarde de lei –aur au intrat in visteria României. Se măresc salariile muncitorilor. Producția agricolă și cea industrială cresc cu peste 30%. De menționat că în acea perioadă economistul legionar Constantin Papanace se afla în funcția de subsecretar de stat la finanțe. „Ajutorul Legionar” condus strălucit de Ilie Gârneață aduce o contribuție substanțială la rezolvarea situației refugiaților.

 

Legionarii limitează legile antievreiești impuse de Carol II în perioada 1938 – 1940. Se creează, unic în Europa acelei vremi, Teatrul Evreiesc de Stat, Barașeum, care există și în ziua de azi. Cu toate că Antonescu a insistat, legionarii au refuzat să interneze în lagăre de detenție pe evreii intrați clandestin în România în urma persecuțiilor la care erau supuși în țările vecine. În schimb, ML a înființat tabere de antrenament armat pentru sioniștii evrei, care urmau să plece în Palestina să-și creeze un stat propriu. Între octombrie și decembrie 1940 au plecat spre viitorul Israel peste 3000 de evrei sioniști evrei înarmați.

Totodată, ML desființează, pentru prima oară în lume(!) pușcăriile politice. Nimeni nu mai era închis pentru delictul de opinie. Dar culmea, legionarii sunt considerați și astăzi extremiști.

 

În primele două săptămâni de guvernare ale ML sunt arestați principalii vinovați de crime împotriva legionarilor, crime făcute în perioada carlistă. Din 500 de ucigași și torționari notorii sunt încarcerați la închisoarea Jilava doar 64. Cei mai vinovați dintre vinovați. Erau funcționari în aparatul de represiune: generali, colonei, maiori, plutonieri, din armată, poliție, jandarmerie, șefi de servicii secrete. Nu diplomați, oameni cu însușiri alese, așa cum propaganda antilegionară a răspândit mai târziu.

 

Nedorind să dețină Ministerul de Justiție, pentru a lăsa ca Justiția să fie cu adevărat independentă, ML a cerut totuși ca cei 64 de criminali închiși la Jilava să fie pedepsiți. Dar Generalul Antonescu a tergiversat mult acest lucru. Probabil că nu îi convenea să fie judecați foști colegi de‑ai lui militari, cât timp el se afla în fruntea Statului. În acest sens dă ordin să fie înlăturată paza legionară de la Jilava. Exact în aceeași zi, 26 noiembrie 1940, seara, în curtea închisorii, se făceau dezgropările osemintelor Căpitanului, Nicadorilor și Decemvirilor. Legionarii care participau la lucrări au fost oripilați când au constatat, în urma deshumării, cum au fost uciși cei 14: după ce au fost strangulați lângă pădurea Tâncăbești, au fost duși la Jilava, aruncați într-o groapă comună așa, cu lațul încă la gât și cu mâinile legate la spate și acoperiți cu pământ; apoi au fost dezgropați din nou; sau aruncat peste ei câteva damigene cu acid sulfuric pentru a nu mai putea fi identificați și pentru a dispare eventualele urme ale torturilor la care se pare că au fost supuși; în final s-a turnat o placă de beton de peste un metru grosime. Sub impresia momentului trăit la realizarea unor asemenea fapte și aflând de ordinul dat de General de a se înlătura garda legionară a închisorii, un grup de câțiva camarazi, din proprie inițiativă, au hotărât pedepsirea pe loc a criminalilor pe care Antonescu voia să-i scape de dreapta judecată. Ei intră în celule și îi execută pe călăi.

 

A doua zi, Traian Boeru, un legionar - agent infiltrat al Moscovei în rândurile Mișcării - alcătuiește o echipă și ridică de la domiciliile lor pe istoricul Nicolae Iorga și pe economistul Virgil Madgearu și îi asasinează. La aflarea veștii că cei doi au fost luați de un grup de legionari, Horia Sima a dat ordin ca să fie opriți din acțiunea lor și personal a plecat cu mașina ca să împiedice vreo nenorocire. Dar a fost prea târziu. Printr-un astfel de act Moscova împușca trei iepuri dintr-un foc:

-        scăpa de Nicolae Iorga, care s-a opus cu îndârjire cedării Basarabiei și care milita mereu pentru o Românie Mare.

-        scăpa de Virgil Madgearu, care colaborase cu sovieticii în trimiterea către occident prin intermediul băncilor românești (la care economistul deținea funcții de conducere) a „ajutorului roșu”, adică bani pentru partidele comuniste din țările vestice. Dacă legionarii începeau anchetarea lui Virgil Madgearu probabil că ar fi aflat despre filiera, rețeaua de agenți sovietici de pe teritoriul țării. Ceea ce Moscova nu dorea. Așa că a eliminat posibila sursă: Madgearu.

-        compromitea ML, asupra căruia cădea păcatul asasinării celor doi, dar în special al lui Iorga.

 

După cele petrecute în zilele de 26-27 Noiembrie 1940, Horia Sima îi cere lui Antonescu ca cei ce făcuseră suprimările de vieți ( la Jilava plus Iorga și Madgearu) să fie pedepsiți. Dar în același timp solicită să fie arestat și judecat și restul de criminali, peste 400, ce au mai rămas din cei 500 vinovați de ucideri de legionari. Căci nu era drept să fie condamnați camarazi pentru executarea unor asasini(cei 64) dar în schimb să rămână liberi 400 de torționari ai legionarilor. Antonescu propune o amnistiere generală. Se duce la Rege și acesta semnează decretul de amnistiere. Dar Generalul nu îl face public. Ceea ce îi va permite ca mai târziu să îi execute pe legionarii ce participaseră la evenimentele de la Jilava.

 

În decembrie 1940 Antonescu, dorind să aibă întreg controlul, puterea deplină în România, pregătește lovitura de stat din ianuarie 1941. Merge mai întâi la Hitler și obține acordul și sprijinul acestuia. Apoi declanșează evenimentele violente în urma cărora sunt omorâți sute de legionari. Cu toate că legionarii au putut să reziste, ei au trebuit să renunțe în dimineața zilei de 23 ianuarie în urma unui ultimatum din partea lui Hitler. Astfel, ML este înlăturată de la guvernare, iar Satul Național Legionar desființat.

 

Dușmanii Mișcării au numit evenimentele din 21-23 ianuarie ’40, „rebeliunea legionară”. Dar este ilogic să spui: rebeliunea legionară din timpul Statului Național Legionar – adică legionarii dădeau lovituri de stat chiar împotriva lor înșiși.

 

În timpul așa zisei rebeliuni, nu a fost ars de viu nici un soldat de

către legionari, așa cum s-a spus după evenimente. Legionarii iubeau armata și o respectau. Dovada: în acele zile de ianuarie 1941 în afară de București, practic în nici un alt loc nu au mai fost incidente. Mai mult: la Iași legionarii împreună cu armata, neînțelegând ce se petrece la București, au făcut patrule mixte ca să preîntâmpine o eventuală încercare din partea URSS de a produce agitație în Moldova și astfel să găsească teren prielnic ca să treacă granița.

 

De asemenea, legionarii nu au omorât evrei. Dacă doreau, o puteau face în timpul guvernării, deschizând lagăre de exterminare. Iar trâmbițatele asasinate de la abator sunt o invenție pură. Dovada: după război, comuniștii evrei se aflau la conducerea țării și totuși nici un legionar nu a fost judecat pentru omorârea vreunui evreu sau pentru antisemitism. Și cât ar fi dorit să o poată face...

 

Imediat după Ianuarie ’41 Antonescu a trecut la arestări masive de legionari, opt mii fiind încarcerați doar în primele zile. Horia Sima și câteva sute de legionari au reușit să fugă în Germania unde au fost închiși în lagărele de concentrare Buchewald, Dachau, Orianenburg și altele.

 

Când a început războiul împotriva U.R.S.S., deși legionarii din toate închisorile cât și cei din Germaina au cerut să fie trimiși pe front, ei au fost refuzați.

 

În final, Antonescu a trimis pe front zece noi divizii din care făceau parte și legionari, care au cerut să lupte. Ei au fost încadrați în batalioanele disciplinare (așa-zisele batalioane de la Sărata) împreună cu delicvenții de drept comun, cu ordine date comandanților de a-i folosi în misiunile cele mai periculoase, practic misiuni sinucigașe. În multe cazuri s-a ordonat omorârea lor pe la spate. Peste 5000 de tineri legionari morți în asemenea împrejurări are generalul Antonescu pe conștiință.

 

După 23 august 1944, legionarii din lagărele germane sunt eliberați. La 10 dec. 1944 ei formează un guvern din exil cunoscut sub numele de Guvernul Național Anticomunist de la Viena. Se creează și o Armată Națională Română, ce va lupta alături de trupele germane dar numai împotriva URSS. Totodată încep și parașutările de legionari în țară cu scopul creării unui „23 August inversat” și al unei lupte antisovietice interne.

 

Guvernul de la Viena se desființează oficial la 8 mai 1945. Dar cu sprijinul guvernelor și serviciilor secrete franceze și americane continuă până în 1953 parașutările de legionari pentru a continua lupta anticomunistă. Practic, prin intermediul ML, România a colaborat militar pentru prima oară cu NATO.

 

Garda de Fier nu a figurat pe lista acuzaților Tribunalului Internațional de la Nürnberg, fiind exclusă din rândul colaboratorilor celui de al III-lea Reich, mai mult, s-a dovedit a fi o victimă a persecuțiilor regimului național-socialist(legionarii au fost înlăturați de la putere prin intervenția lui Hitler și internați în lagărele germane). Prin urmare, Eisenhower a cerut ca legionarii să nu fie urmăriți sau extrădați.

 

Exilul Mișcării Legionare s-a identificat cu lupta anticomunistă din România. Aici, în țară, rezistența anticomunistă a luat forme dramatice.

Ministrul de interne din primii ani de comunism, Teohari Georgescu, le cere legionarilor depunerea armelor în schimbul intrării în legalitate; armistițiul a fost acceptat, dar a fost respectat parțial de comuniști și parțial de ML, timp de un an, după care au urmat noi arestări.

Unii au prezentat acest armistițiu ca pe un act amical, din care ar reieși o colaborare politică dintre legionari și comuniști. Ca o dovadă că nu a fost așa, în 14/15 mai 1948, au avut loc arestări masive de legionari, iar între 27oct. – 2nov. a urmat un proces intentat căpeteniilor legionarilor din țară, care au primit condamnări foarte grele.

 

Între timp, Mișcarea Națională de Rezistență se organizează în locuri foarte greu accesibile din Carpați, în perioada 1944-1964. Dar marea majoritate a grupurillor sunt capturate de comuniști, mulți dintre legionari fiind asasinați. Rezistența anticomunistă din România era formată în proporție de peste 75% din legionari. Proporție care s-a păstrat și în închisorile comuniste.

 

Între anii 1950-1953 are loc în exil o activitate intensă a ML. În 1952 se întemeiaz㠓Frontul Libertății”, expresia politică a Mișcării din exil. După un an, un grup de legionari parașutați este prins și executat împreună cu alți camarazi din țară. Ca urmare, are loc o intensificare a activității Gărzii de Fier din țară și din exil, contrar așteptărilor. Abia la jumătatea anului 1956, organizația legionară din exil este desființată și se lasă toate grupurile locale să acționeze cum cred de cuviință. Apoi au loc reorganizări în exil ale ML în perioada cuprinsă între 1961-1974, precum și o serie de activități noi care au contribuit la consolidarea grupurilor de legionari: diverse publicații, inaugurarea monumentului “Moța – Marin” la Majadahonda, deschiderea unor biblioteci și a unor cămine pentru românii refugiați și altele. Tot în această perioadă, în țară continuă asasinatele din partea comuniștilor chiar dacă aceștia dau un decret general de amnistiere pentru deținuții politici. În 1974, 16 comunicate legionare sunt răspândite în patrie, îndemnând la rezistență. După un an de zile se înființează în exil Senatul Legiunii. Din 1979 este reluată o inițiativă a Căpitanului, reînființarea “Comitetului de 1000”, cu scopul de a crea o bază de susținere financiară a Mișcării. Legionarul Traian Golea începe la sfârșitul anilor 70 lupta pentru combaterea revizionismului ungar din Congresul SUA. Acțiunea este încununată cu succes.

După o viață întreagă dedicată Legiuni, Horia Sima moare în noaptea de 24 spre 25 mai 1993.